Transferul între șantiere: cine a trimis, cine a primit, ce s-a pierdut pe drum
Ce rezolvă
„Ai trimis scule la alt șantier și acum unii zic că le-au trimis, alții că n-au venit."
Modulul folosit
Transferuri cu aprobare
Se golește un șantier și pleacă o remorcă spre altul. Cineva a încărcat, cu capul, ce a găsit. Peste trei zile lipsește o nivelă laser, iar discuția arată exact la fel de fiecare dată: la Nord zic că au trimis-o, la Vest zic că n-a venit, și amândoi sunt convinși.
Nu minte nimeni. Pur și simplu, cât timp marfa e pe drum, nu e a nimănui. Nu mai e în evidența celui care a trimis-o, nu e încă în a celui care o primește, și în golul ăla încap toate pierderile.
Golul dintre două locații
Orice sistem de evidență care ține doar „unde e acum" are problema asta. Momentul mutării e tocmai momentul în care evidența e cel mai fragilă:
- Dacă scazi din sursă la plecare, obiectul dispare din sistem până la recepție.
- Dacă adaugi la destinație abia la sosire, sursa mai are ceva ce n-are.
- Dacă nu semnează nimeni, nu există moment în care răspunderea trece.
- Dacă lista s-a făcut din memorie, nu ai cu ce compara la recepție.
De asta transferul între locații nu e o simplă schimbare de câmp, ci un flux cu două capete și o stare la mijloc.
Cine trimite semnează, cine primește semnează
Expeditorul face avizul și îl semnează
Selectează ce pleacă, alege locația-destinație și semnează pe telefon. Numele lui rămâne scris în cerere. Fără nume, transferul nu se creează deloc — nu e o validare cosmetică, ci condiție ca recepția să poată fi închisă corect.
Ce pleacă intră în „pe drum”
Articolele sunt marcate ca fiind în tranzit. Nu mai sunt disponibile la sursă și nu figurează încă la destinație — starea reală are propriul nume, în loc să fie ascunsă într-una dintre cele două locații.
Seturile pleacă întregi
Descendenții se adaugă singuri pe aviz, pe toate nivelurile. Nu poți trimite din greșeală o mașină fără bateriile ei, pentru că nu tu le adaugi.
Receptorul verifică și semnează
La sosire, cel de la destinație confirmă și semnează la rândul lui. Abia atunci articolele își schimbă locația și ies din tranzit.
Sau expeditorul anulează
Dacă transferul nu mai are sens — s-a schimbat planul, nu a plecat mașina — cererea se retrage și articolele revin la sursă.
Ce rezolvă cele două semnături
Nu suspiciunea. Ambiguitatea. Cu două semnături și un aviz, întrebarea „unde s-a pierdut" are un răspuns care se citește, nu se negociază:
- Dacă nu e semnat de expeditor, n-a plecat niciodată oficial.
- Dacă e semnat la plecare dar nu la sosire, s-a pierdut pe drum — și se știe cu ce mașină și în ce zi.
- Dacă e semnat la ambele capete, e la destinație și răspunderea e acolo.
Aceeași logică ca la predarea către un om, doar că între două locații. Cine preia, preia și răspunderea — iar asta se vede în document, nu în amintirea cuiva.
Locația nu e doar depozitul
Un transfer se poate face către orice locație definită: depozit central, magazie de șantier, punct de lucru sau o mașină din flotă. Furgonul e un depozit pe roți — are ce are în el și are cine răspunde de el — deci merită tratat la fel, nu ca o listă separată.
De reținut: transferul între locații și cererea de aprovizionare sunt fluxuri diferite. Transferul mută ce ai deja dintr-un loc în altul. Cererea de aprovizionare cere ceva ce nu ai — și are propriul traseu de aprobare.
Ghidul de mai sus descrie o singură situație. Aplicația acoperă tot lanțul — de la scanare la proces-verbal semnat și arhivat.
Vezi toate funcționalitățileAi deja ToolFlux? Manualul complet, pas cu pas.
Alte situații, rezolvate